INFORMARE DE PRESĂ

În data de 26.05.2020, echipe de comisari ai Comisariatului General București și ai Comisariatului Județean Timiș, conduse de către dl. Comisar General adjunct Alexandru CACOVEANU, au acționat în zona șoselei de centură a Municipiului Timișoara, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și a Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, în vederea identificării și sancționării transportatorilor neautorizați de deșeuri și al celor care abandonează deșeurile în spații neautorizate.

În timpul controlului, comisarii GNM au surprins două persoane fizice în timp ce descărcau, din două autoutilitare, deșeuri provenite din construcții, pe un teren viran aflat în extravilanul comunei Sânandrei, sat Covaci, din judeţul Timiş (în proximitatea şoselei de centură). Întrucât cele două persoane fizice, proprietarii celor două autospeciale, nu au putut prezenta niciun document prevăzut de legislaţia în vigoare privind transportul deşeurilor, respectivii au fost și amendaţi cu 30.000 de lei fiecare. Totodată, cele două autoutilitare folosite la transportul și depozitarea ilegală a deșeurilor au fost imobilizate în vederea confiscării la societatea cu care Comisariatul Judeţean Timiş al GNM are semnat un protocol pentru depozitarea bunurilor confiscate.

Menționăm că, începând cu data de 20.05.2020, a intrat în vigoare, prin Decizia Comisarului General a Gărzii Naționale de Mediu, procedura de aplicare a sancțiunii contravenționale complementare a confiscării bunurilor ce au legătură cu savârșirea contravenției. Potrivit acesteia, bunurile confiscate vor trece în proprietatea statului, fără plată, urmând a fi valorificate potrivit legii. De asemenea, precizăm că, potrivit H.G. nr. 1061/2008 și Legii nr.211/2011, transportul deşeurilor se realizează doar de către operatori economici care deţin autorizaţie de mediu/nr. de înregistrare în Registrul Național al transportatorilor, pentru această activitate, iar transportul de deşeuri nepericuloase trebuie însoţit de documente justificative.

Zona în care s-a desfășurat inspecția din data de 25.05.2020 face obiectul controalelor comisarilor de mediu din Județul Timiș începând din anul 2019, până în prezent fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 138.000 lei, precum și 2 sistări de activitate.

Numai în săptămâna anterioară (18-22.05.2020) au fost aplicate de comisarii GNM CJ Timiș 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.000 lei și s-au dispus măsuri de conformare.

Acțiunea a continuat și prin efectuarea de controale la UAT-rile pe a căror rază administrativă sunt situate terenurile afectate de depozitări ilegale de deșeuri (Sânnandrei, Dumbrăvița, Giarmata, Timișoara) în vederea aplicării prevederilor legale privind salubrizarea zonelor și aplicării măsurilor de eliminare a acestui fenomen infracțional ce conduce la afectarea terenurilor.

Atragem atenția celor care obișnuiesc să abandoneze deșeuri în natură că astfel de controale şi verificări au fost inițiate de Garda Națională de Mediu la nivel naţional, aşa încât, ar fi bine să se gândească ce riscă (amendă + confiscarea autovehicului), înainte de a descărca ilegal deşeuri prin diverse zone. Totodată, GNM CJ Timiș solicită tuturor UAT-urilor să își intensifice procesul de verificare a modului de gestionare a deșeurilor pe raza lor administrativ teriorială, conform atribuțiilor și răspunderilor ce le sunt conferite de lege, în vederea îmbunătățirii calității mediului înconjurător.

Activitatea de inspecție și control a GNM CJ Timiș, desfășurată cu 5 echipe de comisari, este permanentă și vizează toți factorii de mediu (apă, aer, sol), activitățile industriale de producție și ale colectorilor de deșeuri, îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege în sarcina Primăriilor, realizarea proiectelor prin finanțare PNDR, gestionarea produselor biocide și a chimicalelor, etc, pe raza administrativ teritorială a întregului județ Timiș. În cursul acestui an, GNM – CJ Timiș a aplicat sancțiuni în valoare totală de 911.000 lei din care 548.000 lei pentru fapte contravenționale în domeniul gestionării deșeurilor), 6 sistări de activitate și o propunere de suspendare a activității. Cea mai mare sancțiune aplicată a fost în cuantum de 100.000 lei.

Aveți atașată adresa:

Informare de presă Garda de mediu

 

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *